Imprimă această pagină

România și Bavaria își consolidează cooperarea economică și educațională Recomandat

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, a anunțat lansarea cursurilor de limba română pentru copii în școlile din Germania și reluarea lucrărilor Comisiei Mixte Economice România–Bavaria, în cadrul unei vizite efectuate la comunitatea românească din Bavaria.
Vizita a avut loc în weekend în marja Conferința de Securitate de la München, iar întâlnirea organizată la Consulatul General al României din München a reunit reprezentanți ai comunității românești, estimată la aproximativ 300.000 de persoane.

Ministrul a subliniat importanța strategică a relațiilor dintre România și Bavaria, land cu investiții germane semnificative în România și schimburi comerciale bilaterale de aproape 8 miliarde de euro anual.
Comunitatea românească din Bavaria

Șefa diplomației române a evidențiat „densitatea istorică” a comunității românești din Bavaria, formată din sași, șvabi, foști membri ai rezistenței anticomuniste și profesioniști înalt calificați.
„Acest mix de generații și biografii produce o comunitate matură și exigentă. Activitatea dumneavoastră în industrii esențiale – auto, construcții, digital, servicii medicale – contribuie direct la prosperitatea Bavarei”, a declarat ministrul.
Cursuri de limba română în școlile din Germania

În cadrul întâlnirii, Oana Țoiu a anunțat lansarea cursurilor de limba română pentru copii în școlile din Germania și extinderea programelor gratuite organizate de Ministerul Afacerilor Externe împreună cu Institutul Limbii Române, începând cu acest an școlar.
Reluarea Comisiei Mixte România–Bavaria

Tot la München, ministrul român a avut o întrevedere bilaterală cu Eric Beißwenger, ministru de stat pentru Afaceri Europene și Internaționale în cadrul Cancelariei de Stat a Bavariei, stabilind reluarea lucrărilor Comisiei Mixte România–Bavaria în martie 2026, la București. Discuțiile vor viza investiții comune și protecția drepturilor lucrătorilor români din Germania.
Alte întrevederi bilaterale
De asemenea, ministrul român a discutat cu Hendrik Wüst, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, despre atragerea de noi investiții în România și sprijinirea antreprenorilor români din Germania.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)