Asociația Pro Democrația (APD) solicită Guvernului României demararea unei evaluări urgente a politicilor publice privind furnizarea și distribuția gazelor naturale, în contextul exploziilor produse recent în București, Bistrița, Dej și Râmnicu Sărat, soldate cu pierderi de vieți omenești.
Potrivit APD, aceste incidente grave evidențiază deficiențe majore în controlul și siguranța rețelelor de gaze naturale, precum și lipsa unei coordonări eficiente între instituțiile responsabile. Organizația atrage atenția că „un cadru legislativ hiperformalizat” poate genera confuzie și dispersarea responsabilităților între autorități și operatori.
„Dreptul fundamental la viață impune statului obligația de a proteja cetățenii prin prevenirea pericolelor și sancționarea oricărei neglijențe în furnizarea serviciilor publice”, se arată în comunicatul transmis de APD.
Asociația propune ca, sub coordonarea prim-ministrului, să fie inițiată o evaluare sistematică a politicilor publice din domeniul energiei electrice și gazelor naturale, care să includă un calendar clar, acțiuni măsurabile, desemnarea responsabililor și transparență prin rapoarte publice.
Scopul măsurii, potrivit APD, este stabilirea unor standarde unitare de siguranță pentru toți operatorii publici și privați, astfel încât protejarea vieții cetățenilor să devină prioritatea principală în furnizarea acestor servicii.
Organizația subliniază, de asemenea, importanța consolidării procesului de evaluare a impactului legislativ, care să țină cont de efectele socio-economice și tehnologice, dar și de respectarea drepturilor omului, inclusiv a dreptului la proprietate.
APD a transmis Guvernului un plan de măsuri pe șase luni pentru creșterea siguranței în distribuția gazelor naturale, elaborat de specialiștii săi în politici publice.