Complexul Muzeal de Științe ale Naturii „Răsvan Angheluță” din Galați, redeschis în septembrie în urma unei ample investiții a Consiliului Județean, a fost complet modernizat și transformat într-o clădire inteligentă, eficientă energetic și prietenoasă cu mediul.
Proiectul, derulat de Consiliul Județean Galați și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a avut o valoare totală de 15,1 milioane de lei (3 milioane de euro).
Modernizarea clădirii cu o suprafață de 5.688 mp a inclus reabilitarea termică integrală, modernizarea sistemelor de încălzire, climatizare și iluminat, precum și implementarea unor soluții de energie regenerabilă: panouri fotovoltaice, pompe de căldură, captatoare solare și un sistem de stocare a energiei electrice. În plus, au fost instalate trei stații de încărcare pentru vehicule electrice.
„Prin această investiție verde, una dintre cele mai mari de acest fel din țară, adăugăm muzeului o nouă dimensiune: aceea a unei clădiri inteligente, la cele mai înalte standarde de mediu, unde am reușit să reducem cu peste 90% consumul de energie și cu aproape 97% emisiile de carbon comparativ cu perioada de dinainte de modernizare”, a declarat, la inaugurare, Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Liderul administrației județene a subliniat și transformarea estetică a clădirii:
„Noua fațadă plină de culoare, reconfigurarea spațiilor interioare și elementele arhitecturale personalizate transformă muzeul într-un loc care te invită să intri cu bucurie și optimism. Am gândit această investiție pentru toate categoriile de vârstă, dar în primul rând pentru copii și tineri.”
Complexul Muzeal, care include Acvariul, Observatorul Astronomic și Planetariul, primește anual peste 100.000 de vizitatori.
Noua infrastructură „verde” este completată de sisteme inteligente de umbrire, monitorizare și gestionare eficientă a consumului energetic, menite să optimizeze constant utilizarea resurselor.