Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni că reforma pensiilor magistraţilor rămâne o prioritate, după ce Curtea Constituţională a admis sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind legea pensiilor acestora. Șeful statului a subliniat că scopul modificării nu este de a se poziţiona împotriva magistraţilor, ci de a corecta o prevedere considerată anormală: pensiile egale cu salariile.
„Nu este o poziţionare împotriva magistraţilor, ci corectarea unei prevederi anormale – pensia egală cu salariul – stabilită greşit de clasa politică în urmă cu câţiva ani”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook.
Președintele a precizat că toate partidele din coaliţie susţin această reformă și a anunţat că, după motivarea deciziei Curţii Constituţionale, va fi redactat un nou proiect de lege pentru a corecta pensiile magistraţilor într-un mod echitabil pentru societate.
Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, care prevedea limitarea pensiilor magistraţilor şi creşterea vârstei de pensionare.