România și Germania își consolidează colaborarea în sectorul energetic, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, după o serie de discuții la nivel ministerial și cu reprezentanți ai marilor companii germane.
Întâlnirea a avut loc cu omologul său german, Katherina Reiche, ministrul federal al Economiei și Energiei, și cu Levin Holle, consilier de stat în cadrul Cancelariei Federale pentru politica economică și financiară. Tema discuțiilor a fost dezvoltarea unui parteneriat strategic România–Germania în domeniul energiei, cu accent pe: gaz natural, energie nucleară, solară și eoliană.
Potrivit ministrului Ivan, obiectivele principale ale colaborării sunt: creșterea capacității de producție și stocare a energiei electrice, valorificarea gazului și a energiei produse în România pentru dezvoltarea industriei petrochimice și a altor sectoare industriale cu valoare adăugată și transformarea resurselor energetice în locuri de muncă și prosperitate pentru români.
„Energia românească trebuie să lucreze pentru economia României!”, a subliniat Ivan într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.