Imprimă această pagină

Mai puțină birocrație: domiciliul din buletinul electronic, verificat prin aplicația MAI Recomandat

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că aplicația mobilă RoCEIReader, destinată citirii datelor din noua Carte Electronică de Identitate (CEI), a devenit funcțională.

Aplicația permite citirea rapidă și sigură a informațiilor stocate în cipul CEI, inclusiv a adresei de domiciliu. Este disponibilă gratuit în Google Play și urmează să fie lansată în curând și în App Store.

Cetățenii o pot utiliza pentru a vizualiza datele personale sau pentru a dovedi domiciliul atunci când este necesar, în timp ce autoritățile publice și instituțiile private pot verifica astfel direct informațiile, reducând birocrația și timpul de procesare.

MAI precizează că aplicația respectă cele mai ridicate standarde de securitate cibernetică, garantând protecția completă a datelor personale.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)