Poșta Română parcurge cel mai amplu proces de modernizare din ultimele decenii. Compania a anunțat o restructurare masivă a aparatului administrativ central, cu o reducere de 75% a posturilor. În plan național, reducerea va fi cu 18%.
Posturile din Administrația Centrală s-au redus de la 1.200 la doar 300 de angajați. La nivel național, compania a redus numărul total de angajați de la 25.000 în iunie 2021, la 20.500 în prezent.
Procesul de optimizare vizează eficientizarea activității, reducerea birocrației și adaptarea la nevoile actuale ale pieței. Doar în 2025, Poșta Română a redus 67 de posturi din Administrația Centrală, ceea ce reprezintă o scădere suplimentară de 20%, cu un impact pozitiv de aproximativ 10 milioane de lei economii anuale la bugetul companiei.
În urma măsurilor de restructurare și eficientizare, compania a realizat economii totale de 151,3 milioane de lei, dintre care 122,4 milioane lei sunt economii nete, fără a lua în calcul beneficiile indirecte generate de mobilitatea forței de muncă.
Reducerea birocrației și modernizarea operațională au avut efecte vizibile și în planul serviciilor oferite. În 2024, Poșta Română a înregistrat o creștere de 11% a veniturilor din curierat, marcând o revenire semnificativă după o perioadă îndelungată de scădere.
Compania își continuă tranziția către o structură adaptată cerințelor clienților.
„Poșta Română rămâne un pilon esențial al infrastructurii logistice și poștale din România, continuând transformarea și modernizarea pentru a răspunde cerințelor actuale ale pieței. Compania continuă să facă toate demersurile pentru a deveni o structură eficientă, suplă, în cadrul căreia deciziile și responsabilitățile sunt descentralizate, principalul scop fiind acela de satisfacție a clienților deserviți”, transmite compania Poșta Română.