Administrație

Staţia de epurare de la Glina, nominalizată în cadrul Global Water Awards

Staţia de epurare de la Glina, nominalizată în cadrul Global Water Awards

Staţia de epurare de la Glina a fost nominalizată la categoria Wastewater Project of the Year, alături de alte 3 proiecte mari din lume, în cadrul celui mai important eveniment internaţional din industria apei - Global Water Awards - care a avut loc aseară la Londra.

Nămolul rezultat din epurarea apelor uzate orăşeneşti este tratat termic, în cadrul incineratorului, iar căldura obţinută este recuperată, pentru a fi folosită ulterior în procesul de uscare şi ardere. Cenuşa inertă rezultată reprezintă aproximativ 4% din nămolul iniţial şi va ajunge să fie utilizată în fabricile de ciment.

Investiţia, în valoare totală de 650 de milioane de lei, a fost realizată cu finanţare europeană. Mare parte din această sumă a fost asigurată de Banca Mondială, iar cofinanţarea a fost acoperită de statul român şi de municipalitatea bucureşteană, printr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii.

Evaluați acest articol
(0 voturi)